Brazilia (portugheză Brasil), oficial Republica Federativă a Braziliei ( República Federativa do Brasil), este o republicăfederativă formată din 27 de unități federative — Districtul Federal și 26 de state. Țara este împărțită administrativ în 5.564 demunicipii[4]. În 2008 avea o populație de 189.612.814 de locuitori[5] și o suprafață de 8.511.965 km²[6], ocupând 47% din teritoriulcontinentului sud-american[4]. Comparată cu celelalte țări ale lumii, Brazilia ocupă locul al cincilea după numărul populației[7] și aceeași poziție după suprafață[8]. Fiind a noua putere economică din lume și cea mai mare din America Latină[9], Brazilia are astăzi o influență internațională mare, atât la nivel regional cât și la nivel global[10]. De asemenea, aproximativ 15-20% dinbiodiversitatea mondială se concentrează aici[4], exemple ale acestei bogății fiind Pădurea Amazoniană, Pantanal și Cerrado.
Brazilia se învecinează cu Venezuela, Guyana, Surinam și Guyana Franceză la nord, cu statul columbian la nord-vest, cu Peru șiBolivia la vest, cu Paraguay și Argentina la sud-vest și cu Uruguay la sud. Dintre țările Americii de Sud, doar Chile și Ecuador nu au frontieră comună cu această țară. La nord-est, est și sud-est, Brazilia are ieșire la Oceanul Atlantic. De asemenea, în larg, departe de coastă, țara posedă și câteva arhipelaguri, cum ar fi Fernando de Noronha.
Înainte ca portughezii să ajungă în Brazilia, acest teritoriu era locuit de aproximativ 5 milioane de amerindieni. Oficial, cel care a descoperit Brazilia este Pedro Álvares Cabral. La 22 aprilie 1500, Cabral a luat în stăpânire coastele orientale braziliene, teritoriu care astăzi corespunde, aproximativ, cu zona în care se află orașul Porto Seguro (statul Bahia). Colonizarea a început în 1532odată cu fondarea cetății São Vincente de Martim Afonso de Sousa. Mai târziu, la 7 septembrie 1822, Brazilia și-a declarat independența și a devenit o monarhie constituțională. Imperiul Brazilian a avut o existență de 67 de ani, perioadă în care a fost condus de doi împărați. În 1889, o lovitură de stat militară a cauzat demisia primului ministru Afonso Celso de Assis Figueiredo. Apoi, sub influența mișcării republicane, mareșalul Deodoro da Fonseca a proclamat republica și a forțat exilul familiei imperiale. După lovitura de stat, Imperiul Braziliei s-a transformat în Republica Statelor Unite ale Braziliei, Deodoro da Fonseca devenind primul președinte al Braziliei. În secolul al XX-lea s-au remarcat personalități politice precum Getúlio Vargas și Juscelino Kubitschek.
În ciuda faptului că Brazilia este a cincea țară a lumii ca populație, ea are una dintre cele mai mici densități ale populației[11]. Majoritatea locuitorilor trăiesc în zonele situate de-a lungul litoralului, pe când interiorul și partea de vest se caracterizează printr-o populare extrem de scăzută[12].
Brazilia este unica țară americană în care limba oficială este portugheza[13], acest lucru fiind rezultatul colonizării portugheze. Religia predominantă este romano-catolicismul[14], Brazilia fiind statul cu cel mai mare număr de catolici de pe Glob[15]. Există însă și reprezentanți ai altor culte, în special protestanți, dar și atei. Societatea braziliană este, printre altele, una dintre cele mai diverse din punct de vedere etnic, fiind formată din descendenții europenilor, popoarelor autohtone, africane și asiatice[16].
Originile termenului „Brazilia” nu pot fi determinate cu exactitate. Filologul Adelino José da Silva Azevedo a emis ipoteza că acest cuvânt și-ar avea originile în limbile celtice, într-o legendă despre o „țară a deliciilor” văzută printre nori, însă tot el a observat că proveniența termenului se poate găsi chiar și în limba fenicienilor antici[17]. În timpul perioadei coloniale, cronicari precum João de Barros, Frei Vicente do Salvador și Pero de Magalhães Gandavo au prezentat explicații concordante asupra originii numelui „Brazilia”. După aceștia, numele derivă de la fernambuc[18](Caesalpinia echinata), cunoscut în portugheză ca pau-brasil, o esență de lemn folosit pentru spălarea țesăturilor[19]. În epoca marilor descoperiri geografice, se obișnuia ca exploratorii să țină în mare secret descoperirile și cuceririle cu scopul de a le explora avantajos, însă zvonuri despre „insula Brazilia” amplasată înOceanul Atlantic, de unde se putea extrage „lemnul brazilian” s-au răspândit imediat în întreaga Europă. Totuși, această teorie tradițională nu poate fi pe deplin adevărată, pentru că termenul „Brazilia” a apărut pe hărți abia în secolul al XIV-lea, cu referire la o insulă ce s-ar fi aflat la vest de Azore[20].
Etnonimul „brazilian” (brasileiro în portugheză) a apărut în secolul al XVI-lea, referindu-se la început doar la cei care s-au ocupat de afacerile cu fernambuc[21]. Mai târziu a fost folosit pentru a-i desemna pe oamenii născuți în colonia portugheză pentru a-i deosebi de cei care proveneau din Portugalia. Termenul de „brazilian” a intrat în limbajul oficial cu sensul de „nativ al Braziliei” în anul1824, acest eveniment fiind în strânsă legătură cu adoptarea primei constituții braziliene[22].
Înainte de a primi numele „Brazilia”, teritoriile fostei colonii portugheze au purtat diverse denumiri, ca de exemplu: Monte Pascoal (Muntele Paștelui), insula Vera Cruz (Adevărata Cruce), Terras de Santa Cruz (Țările Sfintei Cruci), Nova Lusitânia (Noua Lusitanie) și Cabrália (după Pedro Álvares Cabral, descoperitorul „oficial” al regiunii). Numele oficial actual, Republica Federativă a Braziliei a intrat în uz în 1967. Denumirile precedente includeau și sintagmele: Imperiul Braziliei și Statele Unite ale Braziliei.
Începutul colonizării portugheze pe teritoriul brazilian este reprezentat de prima invazie lusitană. Până în acel moment, Brazilia (sau „Pindorama”, semnificând „Țara Palmierilor”) era dominată de tribul de indieni numiți tupi.[31]. Tupii s-au opus dominației portugheze de multe ori, spre exemplu în Războiul Barbarilor, dar fiindcă nivelul lor de dezvoltare tehnologică a fost mult sub cel al colonizatorilor, nu au avut nicio șansă să recupereze dominația lor asupra teritoriilor acaparate de coloniștii portughezi.
În secolul al XVII-lea au avut loc câteva acțiuni militare împotriva francezilor care încercau să stabilească baze proprii în America de Sud, baze destinate pirateriei și afacerilor cu fernambuc, această intenție ducând la un război între Franța și Portugalia. Totul a culminat prin expulzarea francezilor conduși de către Nicolas Durand de Villegagnon (ei au construit Fort Coligny în orașul Rio de Janeiro de astăzi) și confirmarea hegemoniei portugheze în regiune.
Tot în secolul al XVII-lea s-a dezvoltat și agricultura. Au apărut primele fazende (ferme), care foloseau ca forță de muncă sclavii negri aduși din Africa, unde s-a cultivat tutun și mai ales trestie de zahăr[32] în statele actuale Bahia, Pernambuco și, mai târziu, Rio de Janeiro. Expedițiile dinSão Paulo, ai căror participanți erau numiți bandeirantes (stegari), au dus la descoperirea aurului și plantelor medicinale în Minas Gerais.
Partea de nord-est a Braziliei a fost ocupată de olandezi în 1624 și mai apoi între 1630 și 1654. Contele Mauriciu de Nassau, numit guvernator al teritoriilor portugheze nou dobândite de către Compania olandeză a Indiilor de Vest, a întemeiat o administrație înfloritoare sub numele de „Brazilia olandeză”. El a părăsit teritoriul în 1644, întorcându-se în Europa. Administrația olandeză întemeiată de el nu a rezistat, sucombând în urma așa numitei „Revoluții pernambucane”, ale cărei cele mai importante bătălii[33] au fost date la Guararapas. Atunci a fost fondat Quilombo dos Palmares, comandat de Zumbi, războinicul care a unit mii de negri ce au fugit din fazende, mulți amerindieni și albi săraci sau indezirabili. Quilombo a fost apărat cu eroism și violență, dar în cele din urmă a fost distrus de către bandeirantes conduși de Domingos Jorge Velho. Deși Zumbi a fost omorât și decapitat, în rândul sclavilor a circulat o legendă despre evadarea lui[34].
În secolul al XVIII-lea, deși producerea zahărului nu-și pierduse importanța sa economică, atenția Coroanei s-a concentrat asupra regiunii Minas Gerais unde au fost descoperite bogate filoane de aur. Acest fapt a dus la îmbogățirea rapidă a Regatului Portughez. Totuși, filoanele aurifere s-au epuizat înainte de sfârșitul secolului.
Pe teritoriul Braziliei există aproximativ 2.500 de aeroporturi, incluzând aici și pistele de aterizare, doar Statele Unite ale Americii având un număr mai mare de aerogări[95]. Aeroportul Internațional São Paulo-Guarulhos, amplasat în apropierea orașului, este cel mai mare și mai aglomerat aeroport al țării, acest lucru datorându-se traficului intern de mărfuri și persoane, dar și faptului că São Paulo are legături aeriene permanente cu aproape fiecare oraș important al lumii. În Brazilia există 34 de aeroporturi internaționale[96].
Dat fiind faptul că Brazilia are 1.355.000 de kilometri de autostrăzi și drumuri naționale, căile rutiere sunt cel mai des folosite în transportul mărfurilor, dar și al pasagerilor[97]. Totuși, guvernul brazilian a început recent să sprijine și alte infrastructuri de transport, mai ales extinderea rețelei de căi ferate, un exemplu pentru inițiativele recente în acest sector fiind promovarea unui proiect de construire a unei linii feroviare de mare viteză care ar lega orașele São Paulo și Rio de Janeiro. De asemenea, pe teritoriul Braziliei există și 37 de porturi maritime internaționale, cel mai mare fiind situat în orașul Santos.
În Brazilia coabitează un număr însemnat de religii, iar constituția statului garantează deplina libertate confesională[49]. Biserica Romano-Catolicăeste dominantă, Brazilia fiind statul cu populația cea mai mare a catolicilor din lume[15]. Deși separarea statului de biserică s-a produs târziu în comparație cu alte state, abia spre sfârșitul secolului al XIX-lea, Biserica a continuat să aibă de multe ori ingerințe în afacerile statului[67].
Numărul total al protestanților este în creștere. Până în 1970, majoritatea protestanților o constituia membrii bisericilor protestante tradiționale, cum ar fi luteranii, prezbiterienii și baptiștii. De atunci, numărul penticostalilor și neopenticostalilor a crescut semnificativ[104][67]. Credințele tradiționale africane și tradiția catolică au cunoscut o simbioză ce a condus la apariția unor religii afro-braziliene cum ar fi macumba, candomblé șiumbanda[105], în timp ce amerindieni practică diverse religii ancestrale[104].
Conform datelor recensământului din 2000, 75% dintre brazilieni erau romano-catolici, 16% — protestanți, 1% — ortodocși și alți creștini, 1,332% — spiritiști, 0,309% — practicanți ai unor religii africane, 0,01% — practicanți ai religiilor amerindiene, iar 0,806% au declarat altă religie. De asemenea, 7,354% din brazilieni s-au declarat ca fiind agnostici, atei sau fără credință[106].
De la wikipedia